La sfarsitul anului 1961, Marilyn Monroe a cumparat o casa in valoare de aproximativ 77.000 dolari. Isi dorea o casa care sa semene cat mai bine cu casa dr Greenson si a gasit-o.(...) Judecand dupa standardele showbiz-ului, casa cea noua a lui Marilyn, cu trei dormitoare si doua bai, era surprinzator de mica; semana cu o ferma, era o casa cu un etaj de pe Fifth Helena Drive, in suburbiile orasului Brentwood din California. Camera de zi era atat de mica, incat incapeau in ea doar trei obiecte de mobilier. Baile erau minuscule, la fel si bucataria. Pe scurt, parea un apartament mic, foarte modest. Avea piscina si o gradina luxurianta, iar proprietatea era inconjurata de ziduri si situata la capatul unei fundaturi. Parea foarte intima. Sub usa de la intrare se afla o placa, cu inscriptia "CURSUM PERFICIO". De-a lungul vremii, unii au tradus acest moto latinesc prin "Calatoria mea se termina aici", facand aluzie la o presupusa dorinta a lui Marilyn de a se sinucide, care a facut-o sa aleaga aceasta inscriptie ca sa trimita un mesaj. Cu toate acestea, traducerea literala este "Am terminat drumul" si a fost folosita pe usile caselor europene multa vreme, ca o formula de a le ura oaspetilor bun-venit. Acea placa a fost montata cand a fost construita casa, cu aproximativ 30 de ani inainte sa o cumpere Marilyn. Ea spunea ca abia astepta sa decoreze casa cu mobila in stil mexican, pe care spera sa o cumpere in timpul calatoriilor sale in Mexic. In ciuda faptului ca a cumparat casa, spre sfarsitul anului Marilyn era intr-o stare ingrozitoare. Suferise o cadere psihica si parea ca nu mai are sanse sa-si revina.(...) Dr Ralph Greenson l-a inlocuit pe celalalt Ralph din viata lui Marilyn, Ralph Roberts, cu cel mai straniu personaj care a intrat vreodata in peisaj; acesta a fost inca un motiv sa fie ponegrit de biografi. Personajul respectiv era Eunice Murray, o femeie de 59 de ani, lipsita de gust, cu ochelari, cu o personalitate stearsa, care se autodeclara "asistenta medicala", dar nu avea nici un fel de pregatire in domeniu. Avea un chip sever si trasaturi dure.(...) Deoarece Eunice "se pricepea la treburile casei", a devenit insotitoarea lui Marilyn, spre marea dezamagire a cunoscutilor actritei.Uneori petrecea noaptea la ea, alteori nu. Prietenii si colegii ei considerau ca tot ceea ce facea Marilyn acasa, in timpul ei liber, ajungea imediat la urechile dr Greenson, din cauza lui Murray. Intr-adevar, dupa parerea lor, Greenson avea un spion nou in casa.(...) Cu toate acestea, in apararea lui Greenson poate fi invocata convingerea lui ca Marilyn trebuia sa fie monitorizata cat de mult. Nu-i pasa daca lasa impresia ca o spioneaza pe Marilyn cu ajutorul lui Eunice Murray, cata vreme stia ce facea pacienta lui in fiecare zi."Am auzit ca vorbea tot timpul la telefon si-i dadea informatii," spune Diana Stevens, care venise la Los Angeles cu John Springer pentru intalniri de afaceri. "Marilyn nu putea sa aiba oaspeti fara ca Greenson sa stie cine erau, cat au stat si ce doreau. Aceasta femeie tragea mereu cu ochiul pe la colturi si lua notite pe care le transmitea doctorului."(...) La sfarsitul anului 1961, dr Greenson a scris in dosarul sau despre ceea ce el numea "o reactie depresiva severa" la ceva ce se intamplase in viata lui Marilyn. Nu a mentionat clar ce se petrecuse. "Mi-a spus ca vrea sa se retraga din industria filmului, sa se sinucida etc." Desigur, nu e de bine cand un psihiatru se obisnuieste atat de mult sa auda amenintarile unui pacient cu sinuciderea, incat adauga un "etc" in insemnarile sale despre el; asta inseamna ca mai auzise asemenea lucrari si in trecut. "A trebuit sa angajez asistente care sa stea in apartamentul ei 24 de ore din 24", a scris el "si sa tina sub control strict medicamentele pe care le lua, pentru ca am considerat ca prezenta risc de suicid. Marilyn s-a luptat cu aceste asistente, astfel ca, dupa cateva saptamani, a fost imposibil sa mai pastram vreuna." Dupa ce i-a auzit vocea la telefon,DiMaggio a considerat ca e mai bine sa vina la Los Angeles sa petreaca sarbatorile de Craciun cu Marilyn. Ea a fost bucuroasa sa-l vada. Desi uneori Joe era foarte dificil, ea stia ca o iubeste si se simtea in siguranta in bratele lui. "Trecusera doar 30 de minute de cand sosise, iar Joe si-a dat seama ca starea lui Marilyn se inrautatise vizibil", spune prietena lui Joe,comentatoarea sportiva Stacy Edwards.(...) Joe a vrut sa se asigure ca ziua de Craciun avea sa fie una fericita pentru Marilyn. A cumparat un brad mare de Craciun si l-a impodobit pentru ea. A fost pe cat de romantic si de atent ii statea in putinta, a facut tot posibilul ca acea zi sa fie deosebita. A cumparat cadouri si le-a dat la impachetat la magazin. "Mi-a spus ca a fost o zi minunata", isi aminteste Stacy Edwards. "Iar Marilyn parea sa se simta bine, chiar daca nu era foarte entuziasmata. Sunt destul de sigura ca Eunice nu era prezenta, dar nu stiu unde s-a dus sau, mai bine zis, unde a trimis-o el. Totul a mers bine...pana in acea seara, in orice caz."
BLONDA MARILYN:EUNICE MURRAY
Subscribe to:
Post Comments (Atom)
0 comments:
Post a Comment