"Marea mirosea ca o panza de corabie umflata in care s-au prins apa,sarea si un soare rece.Era ceva simplu,dar in acelasi timp maret si unic,incat Grenouille sovai cum sa-i despice mirosul:in ceea ce era pescaresc,sarat,apos,de alge,de prospetime.Voia,mai degraba,sa tina mirosul marii laolalta,sa-l pastreze intreg in amintire si sa-l deguste neimpartit.Ii placea atat de mult incat isi dorea sa aiba candva parte de el curat,neamestecat si in asemenea cantitate incat sa se imbete.Cand afla,mai tarziu,din povestiri cat de uriasa era marea si cum se putea naviga pe ea zile intregi fara a vedea pamantul,nu era inchipuire sa-i placa mai mult decat aceea ca s-ar afla pe o asemenea corabie,sus in cos pe catargul din fata,si ca zboara prin mireasma infinita a marii,care de fapt nici nu era mireasma,ci o respirare,un suflu,sfarsitul tuturor mirosurilor,si ca se topeste de placere in acea respirare.Dar n-a fost nicicand sa fie asa,iar Grenouille,care statea pe tarm la Place de Greve,inspirand si expirand de mai multe ori mica zdreanta de adiere marina care-i ajunsese la nari,n-avea sa vada niciodata in viata sa marea,adevarata mare,vastul ocean aflat la apus,nu avea sa-i fie ingaduit a se contopi cu mireasma ei niciodata."
0 comments:
Post a Comment