BLONDA MARILYN: INADAPTATII

Spre sfarsitul lunii iulie 1960, Marilyn Monroe se afla la Reno, in Nevada, pentru filmarile la "Inadaptatii", care avea sa fie ultimul ei film dus pana la capat. S-au scris carti intregi despre misterele din jurul productiei acestui film. Este suficient sa spunem ca nimic nu parea sa se afle in echilibru, in primul rand starea fizica si psihica a lui Marilyn, care se deteriora zilnic. La o intrunire a clubului de admiratori "Totul despre Marilyn", Allan Snyder, machiorul actritei, spunea despre film:"acest film nu trebuia sa existe. Marilyn nu se simtea bine cand au insistat sa inceapa filmarea, iar Arthur facea atat de des modificari in scenariu si rolul ei, incat Marilyn a devenit din ce in ce mai putin multumita de rol si personaj." Intr-un alt interviu, Allan a adaugat:"In acea perioada, medicamentele preluasera controlul. Trecea prin momente ingrozitoare. Totul iesea prost.(...) Marilyn si Arthur se urau atat de tare, incat nu stiu cum au reusit sa termine acest film. Toata lumea simtea tensiunea.(...) Arthur facuse un film care parea foarte personal, care imprumutase elemente din personalitatea reala a lui Marilyn si din relatia lor, astfel incat devenise cu atat mai dificil pentru ea sa joace. Pe cuvantul meu, in filmul ala existau replici extrase direct din viata ei cu Arthur Miller. De ce a facut asta, nu stiu. Poate, ca sa fie rau? Nu stiu. Apoi modifica replicile chiar inainte ca ea sa filmeze. A tinut-o in sah tot timpul. Mie mi s-a parut o pedeapsa. N-am mai spus-o pana acum, dar asa simt. Am amintiri urate din perioada aia. Era ca si cum Marilyn era aproape de prapastie, iar sotul ei o impingea sa cada in ea."(...) Scenariul lui Miller pentru "Inadaptatii", modificat dintr-o povestire pe care o publicase in revista Esquire, a fost singura sa productie literara din timpul mariajului de patru ani cu Marilyn.(...) Marilyn s-a cufundat in rol, hotarata sa faca un film bun. In ciuda cerintelor fizice si emotionale, Marilyn a reusit inca o data sa se ridice la inaltimea asteptarilor. Prezenta ei in acest film a fost foarte diferita de cea cu care se obisnuisera admiratorii ei. Sydney Guilaroff, celebrul stilist de la Hollywood, i-a confectionat o peruca fina, linsa si mai lunga decat cele pe care le purta de obicei. Buclele care devenisera marca ei disparusera. Jean Louis, care a creat rochia stralucitoare, mulata pe corp, pe care Marilyn a purtat-o cand i-a cantat lui JFK "Happy Birthday, Mr. President", a produs cateva costume care puneau foarte bine in valoare silueta lui Marilyn. Rochia din bumbac alb, cu spatele gol, cu buline mari, a fost purtata cu un machiaj discret si a avut un succes atat de mare, incat Marilyn a ales-o pentru aparitiile ei in turneul de promovare a filmului. A fost fotografiata color pentru un pictorial din Esquire, iar bulinele s-au dovedit rosii, nu negre, cum apareau in film. Allan Snyder, machiorul ei fidel, mergea cu ea peste tot ca sa aplice pudra, rujul, rimelul si luciul de buze cu discretie, ca sa respecte cadrul in aer liber, rustic al filmului. Este aproape incredibil felul in care frumusetea lui Marilyn a ramas neintinata de temeri, stres, medicamente si alcool, dar nici de actiunea dura a filmului. Filmarile lungi in peisajul aspru al desertului Nevada, care au durat patru luni, au fost foarte dificile si au fost ingreunate si mai mult de comportamentul haotic al lui Marilyn si de nesigurantele sale in privinta proiectului. Facea abuz de alcool si de medicamente si era nefericita in casnicia ei cu Arthur Miller, care se apropia de sfarsit.(...)Spre sfarsitul lui august se simtea coplesita. Stresul fusese atat de mare, incat Marilyn a inceput din nou sa se planga ca aude "voci". Medicamentele nu mai aveau efect, asa ca dozele s-au marit. Ralph Greenson i-a scris o reteta cu 300 miligrame de somnifer nembutal. Doza maxima ar fi trebuit sa fie 100 de miligrame. "Doctorii au fost de acord cu cererea ei de somnifere noi si mai puternice," isi aduce aminte mai tarziu Arthur Miller, "chiar daca stiau foarte bine cat de periculos era acest lucru. Intotdeauna apareau doctori noi, dornici s-o ajute sa uite." "Doctorul i-a prescris lui Marilyn o doza de somnifere de trei ori mai mare decat ar fi fost normal," a spus Rupert Allan despre Ralph Greenson. "Mi s-a parut socant, pur si simplu socant, faptul ca un doctor poate sa prescrie atat de mult nembutal pentru insomnie. Marilyn devenise pur si simplu paranoica atunci cand era treaza. Imi spunea ca se simte in permanenta urmarita." Allan isi aminteste ca Marilyn desfacea capsule de Seconal si lasa medicamentul sa se dizolve pe limba, in timpul pauzelor de filmare. "Imi pare rau sa spun, dar cred ca Marilyn era dependenta de droguri. Nu exagerez cu nimic." Machiorul ei, Allan Snyder, povesteste ca o machia dimineata, cand inca era intinsa in pat. "N-aveam alternativa," spunea el. "Ii lua atat de mult timp sa se trezeasca dimineata, incat trebuia s-o machiez inainte sa se dea jos din pat." Excesul de medicamente, alaturi de caldura din desert si stres, i-au adus internarea in spitalul Westside, la intoarcerea in Los Angeles. Reprezentantilor presei li s-a spus ca suferea de oboseala cronica. Bineinteles, nu era adevarat. "A avut o cadere nervoasa," a spus Evelyn Moriarty, dublura ei in acest film. "Eram foarte ingrijorati de sanatatea si binele ei. Se simtea foarte rau. Unii dintre noi nici nu mai credeau ca-si va reveni."(...) Pat Brennan isi aduce aminte de o vizita a lui Pat Kennedy la Marilyn. "Pat a vrut s-o viziteze pe Marilyn, dar nu si-a dorit sa faca din asta un spectacol," isi aminteste Brennan, asa ca a vorbit cu personalul spitalului sa se strecoare inauntru in afara orelor de vizita si sa poarte o peruca neagra si ochelari, ca sa nu fie recunoscuta."(...) La 21 octombrie, Henry Hathaway, regizorul filmului lui Marilyn, "Niagara", a vazut-o pe platourile Paramount. Plangea.