BLONDA MARILYN:DIAGNOSTICUL

Dr Ralph Greenson nu este un personaj prea iubit in biografia lui Marilyn Monroe.(...) In ciuda recomandarilor si reputatiei sale, in cartile despre Marilyn, dr Ralph Greenson a fost portretizat de-a lungul anilor ca o persoana periculoasa, din mai multe motive, unele dintre ele valabile.Majoritatea prietenilor si a persoanelor care au lucrat cu Marilyn considera ca dr Greenson a avut un control prea mare asupra vietii si carierei acesteia.(...) Practic, el a fost invinovatit si de tulburarile mintale ale pacientei, ca si cum nu ar fi existat nici o sansa ca ea sa fi fost predispusa genetic la astfel de probleme. Ceea ce nu s-a spus clar in trecut este ca dr Greenson avea o parere foarte bine conturata despre problemele mintale ale lui Marilyn. La inceput, intr-o scrisoare catre Anna Freud, a spus despre ea ca are "o personalitate dependenta paranoida cronica".Scria ca Marilyn prezenta "semnele clasice ale unui dependent paranoid"' printre care frica de abandon si tendinta de a se baza prea mult pe cei din jur, pana la a le refuza acestora dreptul de a-si trai viata proprie. De asemenea, cei care sufera de aceasta boala au tendinta sa se sinucida. Era foarte dificil sa tratezi pacienti care sufereau de aceasta boala, mai ales pe cineva atat de celebru precum Marilyn. De asemenea, ii scria Annei Freud ca incerca sa o faca pe Marilyn sa renunte la unele dintre medicamentele pe care le lua, insa era o batalie obositoare. "Daca nu o verificam in fiecare zi, e imposibil sa aflam ce a luat si cand a luat", mentiona el intr-o alta scrisoare catre Freud. "Nu stiu cum ar trebui sa monitorizez o astfel de persoana. Este foarte indemanatica."(...) Dupa ce dr Greenson a intensificat consultatiile, le-a zis colegilor ca Marilyn incepuse sa prezinte semne puternice si din ce in ce mai grave de schizofrenie paranoida cronica, la fel ca mama ei si, foarte posibil, bunica ei.(...) O alta concluzie care a aparut in urma documentarii pentru aceasta carte este ca Marilyn era foarte hotarata sa ia torazina, medicament folosit in tratarea schizofreniei. "Dr Greenson i-a scris o reteta pentru medicament," a spus unul dintre psihiatri. "Stiu sigur ca a facut-o, pentru ca el mi-a zis." Nu se stie daca i-a placut ce reactie a avut medicamentul asupra pacientei. Nu se stie exact motivul, dar s-a razgandit. Spunea ca vroia mai multe medicamente decat dorea el sa-i dea si ca-i era teama ca va obtine acest lucru de la alti doctori. Marea lui frustrare era ca stia ca nu era singurul care ii prescria medicamente. In ultimii doi ani din viata devenise o experta atat de priceputa cu doctorii, incat nimeni nu stia sigur ce medicamente lua sau ce medicamente amesteca.(...) Desi este adevarat ca FBI a urmarit-o din cand in cand, Marilyn se temea chiar si cand nu se afla sub supraveghere; credea ca exista o conspiratie prin care doreau sa-i afle toate miscarile si, uneori, chiar si gandurile. Intr-un interviu din 1995, Maureen Stapleton, contemporana cu Marilyn la Actors Studio, isi amintea ca lua cina cu Monroe intr-o seara si s-a intamplat ceva straniu."Marilyn a crezut ca chelnerul ii citea gandurile. La inceput, mi-a zis ca era un agent secret sau asa ceva, unul dintre baietii rai, cum s-a exprimat ea, si ca stia la ce se gandeste. Desigur, pe vremea aceea eram toti un pic nebuni, insa reactia ei chiar mi s-a parut ciudata." In acea perioada,alte persoane din viata lui Marilyn Monroe au fost ceva mai categorice. "Cred ca Marilyn era foarte bolnava, o schizofrenica clasica", a spus Johnny Strasberg, fiul lui Lee si al Paulei. "Se dedica iubirii. Schizofrenicii vorbesc despre asta, despre iubire. Ar face orice ca sa fie iubiti, sunt complet infantili; nu au ego, nu au limite, ca noi ceilalti. Este uimitor ca a supravietuit atat de mult. Avea puterea sa traiasca si, daca ar fi fost suficient de norocoasa a gaseasca un doctor care sa o trateze, ar fi putut trai mai mult...Asta este tragedia. Oamenii au iubit-o. Insa nimeni nu putea sa o refuze. Nimeni nu a putut si nu a vrut sa-si asume responsabilitatea pentru ea. Au indepartat-o sau au abandonat-o, iar ea se astepta la acest lucru. In cazul lui Marilyn, aveam de-a face cu un copil abandonat care nu mai era copil."(...) Cercetari recente au stabilit faptul ca dr Ralph Greenson nu a fost singurul care credea ca Marilyn Monroe suferea de schizofrenie paranoida cronica. Dr. Greenson a obtinut a doua parere de la psihologul consultant dr Milton Wexler.(...) E greu sa nu tii seama, atat de multi ani mai tarziu, de descoperirile celor doi doctori, nici sa te prefaci ca acestea nu au existat sau nu au avut sens. De-a lungul anilor, Marilyn Monroe nu a facut asta. In perioada de un an si jumatate dupa diagnosticul pus de dr Greenson si Wexler, a incercat din rasputeri sa tina boala in frau. A facut asta mereu. A continuat sa lupte, chiar si cand stia ca era ceva in neregula cu ea.(...) Din nefericire, dr Greenson a devenit atat de zelos in tratamentul lui Marilyn si, prin urmare, a capatat o influenta atat de mare in viata ei, incat avea sa-si piarda credibilitatea odata cu trecerea anilor.(...) In anii 50 si 60 se testau tot felul de tratamente noi pentru bolile mintale, iar Greenson considera ca a o primi pe Marilyn in casa lui reprezenta singura alternativa la internarea in spital. In dosarul sau despre Marilyn, noteaza, negru pe alb, ca incerca sa gaseasca o modalitate pentru a o impiedica "sa se gandeasca din nou la sinucidere, pentru ca stiu ca de data asta nu va supravietui." Douglas Kirsner confirma:"Greenson s-a hotarat sa-si transforme familia in substitut pentru familia de care Monroe nu avusese parte, pentru ca s-ar fi sinucis mai devreme daca o interna intr-un spital de nebuni."